Valutiştii din Slatina, săltaţi de mascaţi
Patru persoane din Slatina, cu vârste cuprinse între 31 şi 63 de ani, au fost amendate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt duă ce au fost surprinse în flagrant, miercuri, în timp ce desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație, în zona fostului magazin „Vacanţa” din centrul municipiului.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că, miercuri, începând cu ora 10.00, lucrătorii de politie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat o acțiune pe raza municipiului Slatina, pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite ce se comit la regimul caselor de schimb valutar, de amanet și a schimburilor ilegale practicate de anumite persoane fizice neautorizate.El a adăugat că, în urma verificărilor efectuate în zona „Vacanța”, au fost surprinşi în flagrant patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 și 63 de ani, care desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație.Polițiștii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Olt.Valutiştii au fost săltaţi şi duşi la poliţie unde au fost legitimaţi şi amendaţi. Totodată, li s-au confiscat şi banii.„Aceștia au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea legitimării și luării masurilor legale, ca urmare a nerespectării legislației în domeniu. Astfel, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Lg.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicite. Ca măsură complementară, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a sumelor de bani tranzacționate în mod ilicit”, a declarat Grigorescu.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










