Un bărbat şi fiul său, scandal la spitalul din Băileşti. Tânărul a lovit cu picioarele tot ce a întâlnit în cale
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Băileşti, şi fiul acestuia sunt cercetaţi penal după ce, duminică seara, au provocat un scandal la spitalul din localitate.
Totul a pornit după ce bărbatul în vârstă de 53 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism, a fost oprit de poliţişti la un control, pe o stradă din Băileşti, rezultatul aparatului alcooltest indicând o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.La spital s-a prezentat şi fiul său, care a început să aibă un comportament agresiv, proferând injurii şi lovind cu picioarele bunurile pe care le întâlnea în cale.„Poliţiştii au intervenit şi au restabilit ordinea, cele două persoane fiind conduse la sediul poliţiei, pentru continuarea cercetărilor. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi tulburarea ordinii şi liniştii publice“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














