Tânăr condamnat pentru act sexual cu un minor, încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu
Un tânăr de 25 de ani din comuna Văgiuleşti, judeţul Gorj, condamnat pentru act sexual cu un minor şi conducerea autovehicului sub influenţa alcoolului, a fost, în cele din urmă, prins de poliţişti. Gorjeanul era dat în urmărire la nivel naţional.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, bărbatul a fost dus mai întâi la sediu de poliţie pentru întocmirea anumitor formalităţi şi ulterior în Penitenciarul Târgu Jiu. Acesta îşi va petrece doi ani şi opt luni în spatele gratiilor. „Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Văgiuleşti, urmărit naţional, pe numele căruia Judecătoria Motru a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 8 luni de închisoare, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Persoana a fost condusă la sediul poliţiei şi ulterior încarcerată în Penitenciarul Târgu Jiu”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














