Actualitate· 2 min citire

Peste 300 de dosare din zona Olteniei, depuse pentru decont în cadrul programului Start Up Nation

Scris de Hantea Octavia Publicat: 4 oct. 2018, 09:22

Peste 300 de proiecte ale antreprenorilor din zona Olteniei, din cele 600 admise la finanțare pe programul Start Up Nation 2017, au fost depuse luni în vederea decontării, după cum a anunțat  directorul Agenției pentru IMM-uri, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Craiova, Radu Ghinea.

La nivelul regiunii Oltenia, au fost depuse, anul trecut, peste 1.800 de proiecte, dintre care 634 au fost evaluate și au fost acceptate la finanțare. Au fost persoane cu idei extraordinare, dar evaluatorii au întâlnit și numeroase probleme, multe dintre ele legate de firmele de consultanță, fapt pentru care multe au ajuns și în instanță.

„Anul trecut, programul a mers nesperat de bine, din fericire. Am avut multe momente în care am crezut că ne blocăm. Nu s-a întâmplat acest lucru . Start Up Nation încă merge. În data de 1 octombrie s-au depus 305 dosare de decont din cele 600 care au fost admise la finanțare, vorbind aici de zona Olteniei. Volumul este colosal pentru noi”, a precizat Radu Ghinea, directorul Agenției pentru IMM-uri, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Craiova.

În ceea ce privește programul ce ar urma să se deruleze anul acesta, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat, luni, un ghid privind noile condiții. Acesta se află în dezbatere publică și conform proiectului, industriile creative vor fi punctate doar cu 20 de puncte din 30 posibile, maximul putând fi obținut în continuare de producție și IT.

„Legat de Start Up Nation 2018, tot luni s-a publicat un ghid aflat în consultare publică. Sper din suflat să nu rămână așa dar ca orice ghid aflat în consultare publică va suferi cu siguranță modificări radicale”, a conchis Ghinea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate