Actualitate· 2 min citire

O nouă ediție a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, la Craiova

19 sept. 2019, 11:51
Actualizat: 19 sept. 2019, 11:51
BURSA LOCURILOR DE MUNCA - ABSOLVENTI - BUCURESTI

BURSA LOCURILOR DE MUNCA - ABSOLVENTI - BUCURESTI

Articol scris de Hantea Octavia

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj va organiza, în data de 18 octombrie, bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Dolj, Alina Ghercioiu, această acțiune vine în sprijinul absolvenților de liceu sau facultate din județul Dolj, în vederea găsirii unui loc de muncă.„Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceștia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupațiile cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung.  La acest eveniment pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.”, a precizat Ghercioiu.Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante  şi sunt interesaţi să participe la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi pot depune situaţia  privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei (Anexa 1 A) la sediul Agenţiei Locale Craiova, str. Eugeniu Carada , nr. 13A sau le pot transmite atât pe adresa de email a instituţiei: ajofm@dj.anofm.ro , cât si pe fax (0351/401.557).Locația de desfășurare a evenimentului și programul vor fi comunicate în timp util, mai spun organizatorii evenimentului.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate