O comună din Dolj trece în scenariul roşu

O comună din Dolj trece în scenariul roşu
Incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a trecut de pragul de 3 la mie, ajungând la 14,93 la mie
Localitatea Dioști din județul Dolj a trecut în scenariul roșu după ce, în această comună, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a trecut de pragul de 3 la mie, ajungând la 14,93 la mie.
În localitatea Dioști au fost luate următoarele măsuri:
Se instituie obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spațiile publice deschise;
Este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
Este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a
spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfășura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive.
Măsurile prevăzute au intrat în vigoare de azi noapte, ora 00.00, și se vor aplica până la data de 10 noiembrie 2020, ora 24.00.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










