Nereguli la mai multe case de amanet din Craiova

amanet_11050500
Un control efectuat, miercuri, la mai multe case de amanet din Craiova, a evidențiat o serie de nereguli, polițiștii aplicând amenzi și confiscând aur, argint și telefoane mobile în valoare totală de peste 90.000 de lei.
„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti de investigații criminale şi ordine publică au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților care se comit în domeniul amanetării și comercializării metalelor prețioase, în Craiova. De asemenea, poliţiştii au verificat legalitatea comercializării produselor electronice şi electrocasnice. În cadrul acţiunii au fost verificate 24 de societăţi comerciale, 7 persoane fizice şi 2 mijloace de transport şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 150.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.Cu această ocazie, poliţiştii au indisponibilizat 419 grame aur, 167 grame argint şi 13 telefoane mobile, în valoare totală de peste 90.000 lei.La unul dintre casele de amanet verificate, oamenii legii au găsit mai multe contracte ale căror termene de valabilitate erau expirate și pentru care nu erau întocmite note de recepție și constatare diferențe.„Societatea a fost sancționată contravențional conform Legii 12/1990 R., dispunându-se totodată confiscarea cantității de 335.84 grame aur, în valoare de aproximativ 59.000 lei, aferentă contractelor de amanet expirate și neevidențiate în contabilitatea societății”, au mai menționat reprezentanții IPJ Dolj.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

