Lumea satului românesc, în fotografii pentru o delegație de profesori și elevi străini. Craiova este gazdă pentru cinci zile

1
Elevi și profesori din cinci state europene vor vizita, în această săptămână, obiectivele culturale din municipiul Craiova, marți ajungâng la Casa Băniei, acolo unde au cunoscut frumusețea satului românesc, datorită fotografiilor de aici și documentarelor.
Aceste vizite se înscriu într-un proiect european, din care face parte și România, Liceul „Voltaire” Craiova fiind beneficiar direct.„În perioada 25-29 martie 2019, Liceul „Voltaire” Craiova împreună cu delegațiile din șase țări partenere în cadrul proiectului „Educated and Active Citizenship” (Programul Erasmus+), reprezentând România, Italia, Portugalia, Turcia, Grecia, Spania, 27 de elevi și 10 profesori coordonatori, vor vizita obiective culturale reprezentative pentru județul Dolj. Marți, aceștia au ajuns la Casa Băniei din cadrul muzeului, acolo unde amintirile, lucrurile, meșteșugurile le mai vezi doar prin poze vechi sau reproduse în documentare”, au precizat reprezentanții Muzeuului Olteniei.Clădirea Primăriei Municipiului Craiova, obiectivele culturale din Centrul Vechi al Craiovei, Parcul „Nicolae Romanescu”, toate acestea vor fi vizitate, săptămâna aceasta, scopul acestor acțiuni fiind acela de a valorifica tradițiile fiecărei țări participante.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














