Inspectorii DSP Dolj încep controalele la ștranduri și piscine
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj vor verifica, începând cu data de 25 iunie, ștrandurile și piscinele din județul Dolj. Controalele se vor derula până în luna august inclusiv, sfatul specialiștilor pentru doljeni fiind să meargă doar în spațiile autorizate.
Inspectorii DSP Dolj vor face verificări periodice la ştrandurile şi piscinele din județ, proprietarii bazinelor fiind însă cei care aveau obligaţia de a lua probe de apă şi a le duce la laborator înainte de a le deschide. „Autorizaţia se cere prin declaraţie pe propria răspundere şi sunt verificaţi, apoi, de colegii mei de la Direcţia de Control în Sănătate Publică. Fiecare administrator de piscină sau ştrand are obligaţia de a verifica periodic calitatea apei din bazin, de a recolta probe pentru depistarea existenţei clorului rezidual. Când reprezentanţii DSP merg în control, trebuie să li se pună la dispoziţie toate documentele necesare. Noi vom începe un control, acțiunea fiind una tematică, din data de 25 iunie. Verificările se vor face până în august inclusiv, cât ține sezonul”, a explicat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.În județul Dolj sunt 20 de ștranduri și piscine înregistrate oficial.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














