Grigore Leșe, concert extraordinar la Târgu Jiu
Târgujienii sunt așteptați, duminică, în Parcul Coloanei fără Sfârșit, acolo unde va avea loc un concert susținut de Grigore Leșe și lăutarii din Gorj. Evenimentul este organizat în memoria omului de cultură, Viorel Gârbaciu.
”Cântece care ne-au însoțit istoria – Grigore Leșe și lăutarii din Gorj” este spectacolul ce va avea loc în aer liber, la Târgu Jiu, la orele 20.30. Pe scena amplasată de autorități vor urca, alături de Grigore Leșe, Taraful de la Pârâu de Pripor, Taraful de la Tismana şi Taraful de la Brădiceni.Spectacolul este dedicat lui Viorel Gârbaciu, inițiativa organizării acestor evenimente aparținându-i fiului acestuia, Iani Gârbaciu. „Duminică, 1 iulie, tatăl meu ar fi împlinit vârsta de 70 de ani. De aici a plecat și ideea de a organiza un eveniment în memoria lui. Nu aș vrea să fiu trist, pentru că sunt sigur că tatălui meu nu i-ar fi plăcut să ne vadă triști. Ne-am adunat astăzi (n.r. marți) pentru a lansa ideea Asociația culturală Viorel Gârbaciu. Tot ce s-a întâmplat în ultimul timp nu mi-a dat posibilitatea de întocmi toate formele legale pentru ca Asociația Culturală „Viorel Gârbaciu“ să existe. M-am gândit la o asociație culturală care să poarte numele tatălui meu pentru a duce cumva proiectele lui mai departe”, a spus Iani Gârbaciu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














