Fonduri europene pentru 10 localităţi din Dolj. Investiţiile vizează infrastructura de alimentare cu apă

Fonduri europene pentru 10 localităţi din Dolj. Investiţiile vizează infrastructura de alimentare cu apă
Vor fi realizate cămine de branșament complet echipate
Un nou contract ce vizează proiectare și execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, a fost semnat joi la sediul Companiei de Apă Oltenia.
În baza acestui contract, spun reprezentanții instituției, în 10 localități din județul Dolj vor fi realizate cămine de branșament complet echipate, incluzând apometre cu citire la distanță, și vor fi realizate racorduri la sistemele de canalizare.
Acesta este al doisprezecelea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” și a fost câștigat GRUP PRIMACONS S.R.L. (Lider), FLUID GROUP HAGEN S.R.L. (asociat), HIDRO DESIGN S.R.L. (asociat), la o valoare de 37.380.281,00 LEI (fără TVA).
Contractul prevede realizarea de branșamente la rețeaua de distribuție a apei potabile, achiziția și montarea unor cămine de branșament complet echipate (cu apometre Dn20 / Dn25 / Dn50, toate cu citire la dinstanță), precum și realizarea racordurilor la sistemele de apă uzată în localitățile Calafat, Bechet, Dăbuleni, Sărata, Breasta, Ișalnița, Malu Mare, Preajba, Plenița, Castrele Traiane, astfel:
Calafat – 1755 cămine de branșament, 452 racorduri
Bechet – 1057 branșamente, 98 cămine de branșament
Dăbuleni – 1648 branșamente, 2086 cămine de branșament
Sărata – 413 branșamente
Breasta – 291 branșamente, 469 cămine de branșament, 344 racorduri
Ișalnița – 303 branșamente, 769 cămine de branșament
Malu Mare – 374 branșamente, 551 cămine de branșament
Preajba – 168 branșamente, 316 cămine de branșament
Plenița – 274 branșamente, 1357 cămine de branșament, 960 racorduri
Castrele Traiane – 135 branșamente, 193 cămine de branșament
În plus, spun reprezentanții CAO, vor fi achiziționate și cinci terminale pentru citirea de la distanță a apometrelor.
Durata de proiectare a lucrărilor (inclusiv obținerea Autorizației de Construire) este de patru luni, iar durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 26 luni.
Perioada de garanție este de 36 luni.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










