Două tinere, plimbate în portbagajul unei maşini, prin Craiova - FOTO
Fotografia cu două tinere care se plimbă în portbagajul unui autoturism, pe o stradă din Craiova, face senzaţie pe internet.
Imaginea a fost postată pe grupul de Facebook INFO TRAFIC CRAIOVA ŞI DOLJ, şi, potrivit autorulului, pe lângă faptul că tinerele se aflau în portbagaj, autoturismul, care este înmatriculat în judeţul Olt, rula şi cu viteză. Fotografia a fost făcută joi, pe strada Calea Bucureşti, de la intrarea în Craiova dinspre Slatina.„Sens Sydney- Craiova cu peste 90km / h. Ora 14:30 Nu mai era loc sau erau pedepsite. Ferească sfantu! 30-August-2018“, notează internautul. Imaginea a stârnit numeroase comentarii pe Facebook, oamenii criticându-le pe cele două tinere care şi-au pus viaţa în pericol.„Oare nu se gândesc și ei la viață lor ori nu-i interesează se duc și gata asta a fost“, scrie o persoană.„Îmi doresc enorm ca postările noastre/filmări etc sĂ poată fi folosite ca probe și Poliția să se poată autosesiza în urma acestor postări/ameninţări/filmări. Sunt curios ce o să iasă când aceste probe vor fi aprobate și publicate. Mai aşteptăm. Mult nu mai este", spune unul dintre administratorii grupului.Acesta relatează şi faptul că a fost ameninţat să şteargă fotografia de pe grup.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

