Craiova: Bărbat reţinut după ce şi-a lovit concubina. Femeia obţinuse împotriva sa un ordin de protecţie provizoriu

Craiova: Bărbat reţinut după ce şi-a lovit concubina. Femeia obţinuse împotriva sa un ordin de protecţie provizoriu
Pentru bărbat a fost emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Craiova, a fost reținut joi, de către polițiști, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu.
Potrivit IPJ Dolj, acesta a lovit-o pe concubina sa, în ziua de 11 noiembrie, într-o locuință situată în Craiova, unde aceasta locuiește fără forme legale. Din cauza rănilor suferite, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Pentru bărbat a fost emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
„În ziua de 12 noiembrie, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că bărbatul a revenit la domiciliul concubinei sale, cu intenția de a pătrunde în locuință. Astfel, la fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje de poliție și jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj, iar bărbatul a fost condus la sediul secției pentru audieri, în cauză, fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, urmând să fie prezentat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










