A fost aprobat studiul de fezabilitate privind stațiile de încărcare pentru vehiculele electrice din Craiova

electric_car_69843200
Nu mai puțin de nouă stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice vor fi amplasate în Craiova, consilierii municipali aprobând, joi, în cadrul ședinței ordinare, studiul de fezabilitate întocmit pentru acest obiectiv.
Conform acestui studiu, valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 2.137.665 de lei, din care construcţii și montaj-396.667 de lei, durata de realizarea a acesteia fiind de patru luni.„Scopul Planului de Mobilitate Urbana Durabilă (PMUD) este ca, în varianta finală a scenariului preferat, cota transportului electric să fie majoritară în Municipiul Craiova şi acest lucru se referă în primul rând la transportul în comun, dar consideră o componentă importantă şi transportul privat. Municipiul Craiova şi-a propus ca în următorii ani să atingă următoarele obiective: îmbunătățirea calității mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice; dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică; dezvoltarea transportului ecologic”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre votat joi.Cele nouă stații vor fi amplaste în mai multe zone ale municipiului, astfel: una pe Strada Romul, una pe Strada C.S. Nicolaescu Plopșor; șase pe Calea București și una pe Bulevardul Decebal.În vederea obținerii finanțării nerambursabile, Municipiul Craiova trebuie să depună dosarul pentru proiectul „Reducerea emisiilor de gaze cu elect de seră în transporturi, prin montarea unor stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiul Craiova”, până la data de 29 martie, anul acesta.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

