8 angajaţi ai unui depozit de combustibil, cercetaţi pentru furt

8 angajaţi ai unui depozit de combustibil, cercetaţi pentru furt
4 persoane, prinse în flagrant
Opt angajaţi ai unui depozit de combistibil sunt cercetaţi pentru furt, patru dintre ei fiind prinşi în flagrant, cu 220 de litri de motorină. Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii în judeţele Giurgiu şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti.
"Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au documentat activitatea infracțională a 8 persoane, angajate ale unui depozit de combustibil, care, în perioada februarie – martie 2024, ar fi săvârșit infracțiunea de furt calificat", a transmis, marți, Poliția Română.
La aceeași dată, cu sprijinul polițiștilor Direcției de Poliție Transporturi, Secției Regionale de Poliție Transporturi București, precum și inspectoratelor de jandarmi județene Giurgiu și Ilfov, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Cornetu, în județele Giurgiu și Ilfov, precum și în municipiul București.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați aproximativ 400 de litri de combustibil, în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a celor 8 persoane, care au fost depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca, la data de 9 aprilie 2024, să fie prezentate procurorului de caz, cu propuneri legale.
În urma investigațiilor, la data de 8 aprilie 2024, polițiștii au realizat prinderea în flagrant delict a 4 persoane, printre care un agent de pază, care ar fi sustras 220 de litri de benzină.
Citește și:
- 21:40 - România intră în coaliția pentru Strâmtoarea Ormuz. Nicușor Dan: „Vom contribui la menținerea libertății de navigație”
- 20:49 - Decizie majoră la Londra: Marea Britanie dă undă verde SUA să folosească baze militare pentru operațiuni în Strâmtoarea Ormuz
- 19:48 - „Moartea nu a venit după Chuck Norris, el a venit după moarte”. Hollywood și lumea artelor marțiale reacționează la dispariția lui Chuck Norris
- 18:34 - Trump Organization vizează un proiect imobiliar lângă Pata Rât, la Cluj-Napoca
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










