Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova nu deţine teste rapide pentru depistarea gripei, în ciuda numărului tot mai mare de îmbolnăviri şi de decese înregistrate la nivel naţional.

Contactaţi de reporterii realitateadecraiova.net, reprezentanţii unităţii spitaliceşti au afirmat că nu ştiu de când nu mai au astfel de teste, adăugând că au făcut comandă „chiar astăzi“.

„Chiar astăzi am făcut o comandă pentru aceste teste rapide pe care le folosim doar pentru pacienții care se prezintă la noi pentru consultații. Nu mai sunt pe stoc. Nu știu să vă spun de când nu sunt. Este vorba despre teste rapide care sunt teste imunocromatografice de orientare“, a explicat Georgiana Grecu, pentru realitatedecraiova.net, medic epidemiolog în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova.

Ea a adăugat că spitalul apelează la medicii de familie pentru confirmarea cazurilor de gripă, fiind „foarte aglomerați, la ora actuală, ca spital“.

„Acest diagnostic de gripă se pune și s-a pus întotdeauna și pe clinică. Este o afecțiune cu simptomatologie cu o definiție de caz clară, simplă și acest diagnostic poate să fie pus chiar de către medicul de familie. Dacă această gripă se complică sau dacă apare la pacienți care prezintă un risc mare, având alte afecțiuni, acolo este recomandată internarea și supravegherea mai strictă. Noi suntem foarte aglomerați, la ora actuală, ca spital de aceea facem apel la medicii de familie să ne ajute. Și dumnealor pot ajuta pacienții, fără ca aceștia să mai vină la camera de gardă a unităților spitalicești”, a mai declarat medicul.

Testul poate arăta dacă este vorba despre gripă sau nu, în doar 15 minute. Medicii recomandă ca secretiile nazale sa fie recoltate cat mai rapid de la debutul simptomelor, in primele 3 zile cantitatea de virus fiind mai mare. La adulti, eliminarea virusului scade dupa 4-5 zile de la debutul bolii. La copii recoltarea se poate face si la 5 zile, deoarece eliminarea virala poate dura mai multe zile.

Un singur caz de îmbolnăvire cu gripă a fost confirmat, până la transmiterea acestei ştiri, la nivelul judeţului Dolj.

 

Articolul precedentTinerii din Craiova vor un Consiliu Consultativ pentru problemele lor
Articolul următorTot mai mulți asistenți personali, în Craiova