Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit, luni, și o fetiţă de 6 ani a fost rănită, după ce au fost implicați într-un accident rutier produs pe raza localității Brădești.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani era șoferul unui TIR. Acesta a încercat să evite impactul cu mașina staționată pe prima bandă, moment în care a pierdut controlul direcției și intrat într-o casă din Brădești.

„Șoferul TIR-ului în vârstă de aproximativ 60 ani a fost găsit încarcerat și decedat, iar fetița cu mici traumatisme la nivelul capului i se acorda primul ajutor medical și va fi transportata la UPU. TIR-ul are o capacitate de 12 t și este gol”, a declarat Florin Cocoșilă,purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.

Potrivit IPJ Dolj, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articolul precedentPreședintele Ford România dezamăgit de stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești
Articolul următorPeste 4.500 de doljeni și-au găsit de lucru, în primele cinci luni din acest an