Spitalul Județean de Urgență Craiova urmează să încheie noul contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, directorul economic al unității medicale, Gabriela Tănăsie, declarând pentru Realitatea de Craiova, că salariile personalului nu sunt în pericol.
Potrivit reprezentantului SJCU Craiova, sporurile acordate angajaților spitalului sunt la nivelul minim și de aceea nu se va impune nici reducerea lor.
La ora actuală, 87% din bugetul total al spitalului din Bănie reprezintă cheltuielile cu personalul.
„Noi, ca unitatea medicală, vorbind până la 30 iunie, până când avem semnat contract cu CAS Dolj, ne încadrăm. Vom lua salariile, fără probleme. Nu aș putea să vă dau un răspuns exact cu privire la ce se întâmpla după 1 iulie deoarece nu mai avem contract din acel moment. Vom știi cum stau lucrurile abia după ce semnăm contractul. Din punct de vedere al relației cu Ministerul Sănătății, avem toți banii până la 31 decembrie, deci nu este nicio problemă, cel puțin momentan. Veriga este, acum, aici la Casă, în funcție de cum încheiem contractul. De la Minister ne urmăresc încadrarea în sporurile minime. La noi, acordăm sporurile minime. Ne încadrăm. La această dată, procentul cheltuielilor de personal, din total buget, este de 87%. Nu se va pune problema reducerii sporurilor. Oficial nu am primit nimic de la Minister”, a explicat Gabriela Tănăsie.
În luna aprilie a acestui an, directorul financiar contabil al Spitalului Filantropia din Craiova, Liliana Staicu, a precizat că la nivel de unitate situația este grea, plata salariilor fiind asigurată până la finele lunii iunie.
Alte spitale din țară au deja probleme cu bugetul, după cum au anunțat cei de la Casa Națională de Sănătate. În baza unui ordin comun semnat de către Casei, Răzvan Vulcănescu, și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță, într-un comunicat, că preia plata creșterilor de salarii pentru personalul din sănătate, în lipsa resurselor financiare necesare la Ministerul Sănătății.