16 autobuze electrice noi vor fi achiziționate pentru Craiova, cu fonduri europene, proiectul urmând a fi votat de către consilieri în cadrul unei ședințe de îndată programată pentru dimineața zilei de miercuri.

Reprezentanții Primăriei Craiova spun că cele 16 autobuze electrice noi contribuie la îmbunătățirea siguranței și confortului călătorilor.

„Pentru implementarea activităţii de achiziţie a autobuzelor electrice, nivelul de CO2 va fi redus întrucât autobuzele electrice nu vor produce emisii care să afecteze mediul înconjurător. Astfel, achiziţia de autobuze electrice este relevanta faţă de indicatorii și rezultatele prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a orașului. Autobuzele ce urmează să fie achizitionate trebuie să îndeplinească condiții speciale de fiabilitate, securitate, confort, protectie ambientala la nivelul normelor europene și internationale în vigoare, respectiv inmatriculari la beneficiar și trebuie să asigure o fiabilitate ridicata, o mentenanta scazuta și accesibilitate usoara la agregate. Designul exterior și al elementelor din interiorul salonului trebuie să fie modern și să confere călătorilor în ansamblu, un ambient și un confort corespunzător. Autobuzele vor trebui să fie realizate în conformitate cu legile adoptate cu privire la accesul în interiorul acestora a pasagerilor cu dizabilități locomotorii”, se arată într-un raport al Primăriei Craiova.

O a doua componentă a proiectului este reprezentată de investiții destinate reducerii emisiilor de CO2 în zona urbană, respectiv extinderea sistemului de management al traficului prin introducerea a cinci intersectii importante din municipiul Craiova.

Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 76.004.854,72 lei (inclusiv TVA). Contribuția proprie a Municipiului Craiova constă în achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.316.442,51 lei.

Articolul precedentDepoul de tramvaie din Craiova, modernizat cu fonduri europene. Proiectul, pe masa consilierilor locali
Articolul următorBărbat dat dispărut. A plecat să își ia mâncare, duminică noaptea, și nu s-a mai întors acasă