O salariată a fabricii Ford Craiova a fost diagnosticată cu COVID-19, vineri, alți șase colegi care au avut contact direct cu aceasta intrând în izolare la domiciliu.
Sfătuită de familie, femeia a mers, luni, la o clinică privată din Craiova pentru a-și face testele în vederea depistării infectării cu coronavirus, pentru că era răgușită.
Rezultatele au venit vineri, confirmând faptul că femeia are COVID-19. Aceasta a fost internată în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Craiova, medici repetând testarea și așteptând acum rezultatul.
În ceea ce privește măsurile luate la nivelul fabricii, după un prim triaj epidemiologic, șase colegi de-ai femeii, care au intrat în contact direct cu aceasta, au fost trimiși în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
Direcția de Sănătate Publică Dolj va decide ce măsuri vor fi luate și cu alți anagajți, în funcție de triajul epidemiologic.
Activitatea în fabrica Ford Craiova a fost reluată în data de 4 mai.
Angajații lucrează în două ture și doar 4.700 de oameni, din 6.300 de angajați, au revenit a muncă, ceilalți fiind în șomaj tehnic.
Când au reluat activitatea, reprezentanții Ford Craiova au precizat că au luat cele mai bune măsuri pentru protecția angajaților, cu pauze mai mari tocmai pentru a se face dezinfectarea spațiilor, angajații poartă măști și viziere, mijloacele de transport fiind și acestea dezinfectate.