Primăria Craiova schimbă gazonul de pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Administrația nu are soluții însă pentru ceastă toamnă

gazon stadion
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că deși își dorește „mai mult decât toată lumea” să schimbe gazonul de pe „Ion Oblemenco” nu are încă o soluție juridică să facă acest lucru și nici nu a găsit un gazon care să îl înlocuiască pe cel de acum, din punct de vedere calitativ.
Potrivit edilului Craiovei, acest lucru nu se va face în această toamnă, Genoiu menționând că nu vrea să se grăbească și nici să își asume riscuri în privința calității noului gazon. Cert este, a spus primarul, iarba va fi schimbată pentru că nu se mai justifică acele cheltuieli cu întreținerea, care au devenit mai degrabă cheltuieli cu încercările de a salva gazonul.
„Îmi doresc mai mult decât toată lumea să schimb acest gazon, dar am două probleme: una este juridică, adică cum îl schimb ca să nu am eu probleme cu legea după ce l-am schimbat, că timpul trece, lucrurile se uită (acum vrem toți alt gazon, dar peste doi ani vine cineva și zice 'dar de ce nu l-ai schimbat altfel?') și a doua problemă este calitatea gazonului - cu ce fel de gazon îl schimb. Noi am avut un caiet de sarcini pregătit, făcut de consultantul care ne dă nouă consultanță pentru întreținerea gazonului și care face consultanță și pentru gazonul de la Arena Națională și care a schimbat gazonul și de acolo, care gazon, sincer să fiu, mie nu mi-a plăcut și l-am auzit și pe fotbalistul Nistor de la Dinamo care spunea "domne, mai bine jucam în "Ștefan cel Mare"...ori în momentul în care mă duc să schimb un gazon cu 250.000 - 280.000 euro cât va iei la licitație și să mă trezesc că e la fel ca primul...nu, nu fac greșeala asta. Și poate să mă înjure orice, că nu îl schimb acum, chiar dacă toată lumea vrea acum”, a explicat Genoiu.
Genoiu crede că poate gazonul de acum a ajuns în situația în care se află și din cauza faptului că „cineva a grăbit lucrurile în 2017”. Joi, Genoiu se va întâlni cu factori implicați în această problemă pentru a discuta foarte clar și pentru a avea o concluzie.
„Au fost unii care nu au avut răbdare. Se anunțase data primului joc, dar noi nu semnasem procesul verbal de recepție. Deci cineva s-a băgat să dea termene, sau să forțeze. Iar acum nu vă supărați, schimb gazonul, dar fără niciun risc. Eu nu sunt genul de om să riște aiurea. Îl voi schimba așa cum trebuie și cu ce trebuie. Iar pentru asta mai nevoie de liniște. Am convocat pentru mâine: CNI, conducerea clubului Universitatea Craiova, constructorul și fiecare să spună clar. Sper ca din discuție să tragem o concluzie cu termene și clubul să înțeleagă că nu putem forța lucrurile ca pe 11 noiembrie 2017. Constructorul se judecă cu firma subcontractoare care a pus gazonul. Știu că se vorbește peste tot, inclusiv la FRF, despre acest gazon , că eu aș fi cel care pune frână la această schimbare, dar eu vreau să facem lucruri trainice”, a conchis Genoiu.
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News


























