Reprezentanții Sectiei de Drumuri Naționale Târgu Jiu au efectuat verificări pe Transalpina, venind cu o modificarea în ceea ce privește restricția de tonaj. Astfel, s-a trecut de la limita de 3,5 tone, la cea de 7,5 tone.
De asemenea, potrivit șefului Secției de Drumuri Târgu Jiu, Ion Tudor, intenţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este de a crește această limită în perioada următoare. „Zilnic facem revizii pe acest tronson. Ca o noutate, tonajul permis al autovehiculelor a ajuns la 7,5 tone. De la 3,5 tone am trecut la 7,5 tone. Deci microbuzele pot circula. Discutăm și vom vedea ce posibilitate este să ajungem la 10 sau 12 tone. În funcție de condiții vom stabili toate aceste date”, a precizat Tudor.
Circulația pe Transalpina a fost reluată, anul acesta, în data de 30 mai, accesul în zonă al autovehiculelor fiind permis doar în intervalul orar 07.00-22.00. Cea mai aglomerată perioadă este sfârșitul de săptămână, când mii de turiști din întreaga țară tranzitează Transalpina.