Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova are, începând de astăzi, încă un echipament Real Time PCR, pentru diagnosticarea cât mai rapidă a infecției cu noul coronavirus.
Aparatul a fost donat de Crucea Roșie, prin Ministerul Sănătății, anunță reprezentanții unității spitalicești.
„Încă un echipament Real Time PCR sosește în spitalul nostru, donație de la ș, prin Ministerul Sănătății ! O echipă de specialiști a fost prezentă astăzi, pentru punerea în funcțiune a echipamentului și toți colegii din laboratorul de analize au fost prezenți la instructaj”, au anunțat reprezentanții Spitalului Victor Babeș din Craiova pe pagina de Facebook.
Tot un astfel de aparat a mai fost achiziționat, săptămâna trecută, investiția ridicându-se la suma de 660.000 de lei.