Estimările publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 6-19 aprilie, indică faptul că vremea se va încălzi treptat. 

În Oltenia, în primele trei zile ale celor două săptămâni, vremea va fi rece în timpul nopților și dimineților, cu o medie a temperaturilor minime de 1…2 grade și maxime în creștere ușoară spre o medie de 16 grade.

Ulterior, până pe 13 aprilie, vremea va deveni treptat mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă astfel că se vor înregistra valori termice maxime, în medie, în jurul a 21 de grade, iar minimele vor ajunge la o medie de 7…8 grade.

După această dată, se estimează o revenire a temperaturii spre valori în jurul celor normale pentru jumătatea lunii aprilie, cu media temperaturilor maxime în jurul a 17 grade, iar a minimelor de 5…6 grade.

Trecător vor fi posibile precipitații slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalul 14-18 aprilie

Articolul precedentUn al doilea echipament Real Time PCR la Spitalul „Victor Babeș” Craiova, dintr-o donație a Crucii Roșii
Articolul următorMedici din Gorj, sprijin pentru spitalele COVID-19 din Craiova