Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Craiova, urmărit pentru 11 jafuri pe care le-a făcut în Germania a fost reţinut, marţi, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că ancheta autorităților germane a evidențiat că tânărul, din Craiova, începând din 2015, ar fi pătruns prin efracţie, împreună cu alte persoane, în apartamentele unor persoane din Germania, după ce se asigura că proprietarii locuințelor nu erau acasă. De aici ar fi sustras bani, bijuterii şi alte obiecte de valoare, pentru a le vinde sau a le împărți între ei.

Prejudiciul se ridică la peste 23.000 de euro.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Curții de Apel Craiova, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

„Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor de la Secția 4 Poliție Craiova“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Articolul precedent„Protecția Copilului Dolj” încurajează voluntariatul. Cum pot fi ajutate persoanele instituționalizate
Articolul următorAtelier în domeniul artei cinematografice, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova