Sport· 3 min citire

Baschetbaliștii de la CSM Galați nu au rezistat în fața Craiovei

5 feb. 2022, 22:35
Baschetbaliștii de la CSM Galați nu au rezistat în fața Craiovei

Baschetbaliștii de la CSM Galați nu au rezistat în fața Craiovei

Realitatea de CraiovaArticol scris de Realitatea de Craiova

Craiovenii s-au impus la 16 puncte pe terenul celor de la CSM Galați

SCM Craiova a învins cu 85-69 (25-16,13-17,21-17,25-19) pe CSM Galați, într-o partidă care a contat pentru runda a 19-a, a primului tur al Ligii Naționale de Baschet Masculin. Formația craioveană, cu 6 jucători americani în lot, a practicat un joc extrem de agresiv, care i-a încurcat pe jucătorii lui Florin Nini.

Oltenii au avut un start excelent de partidă, ratând o singură încercare din acțiune în primele trei minute și conduceau cu 9-2, Ciotlăuș oprind pentru moment seria vizitatorilor, dar Țîbîrnă a refăcut ecartul de trei posesii, 11-4. Diferența a scăzut la patru puncte 13-9, dar Craiova s-a dus iar la 8 puncte, scor 17-9. Oaspeții au continuat să se distanțeze și s-au desprins la 24-10, apoi 25-12. pentru ca la finalul primului sfert să conducă cu 25-16, cu 3 coșuri marcate de la distanță. din cinci încercări.

Brewton a reușit să modifice situația de pe tabelă de la linia de fault, dar Olisemeka și Hawley au replicat pentru Craiova, iar avansul oaspeților era de 11 puncte, 29-18. Ciotlăuș a marcat apoi pentru Galați, dar Franklin și Qualls au ținut echipa din Craiova la o diferență de patru posesii în față, 33-22, pentru ca la jumătatea sfertului scorul să devină 33-28. CSM Galați a ratat în primă fază posibilitatea de a se apropia la o singură posesie, Sturanovic punând capăt, cu o pivotare din fața lui Olisemeka, unei perioade de trei minute fără coș marcat de vreuna dintre echipe. Brewton și-a împărțit perechea de libere și ecartul s-a redus la două puncte, 33-31. Hawley a întrerupt seria de minute fără punct înscris de craioveni, iar la pauză s-a intrat cu 38-33 în favoarea oltenilor, tripla lui Qualls fiind ultimul coș al reprizei.

Galațiul a început sfertul trei cu cu un run de 6-0 și Galbreath a punctat pentru 39-38, fiind pentru prima dată când gazdele conduceau în acest meci. Qualls și Robinson au replicat, acesta din urmă de la distanță, iar prin reușita lui Hawley se ajungea la 45-41 pentru Craiova. Sturanovic a pus două puncte ușoare cu panoul. Același pivot al gazdelor a finalizat o acțiune și Masters a încercat să-și readucă echipa la conducere, dar a ratat de la distanță și apoi Qualls a fost faultat pe încercarea din spatele arcului de cerc, transformându-și două libere, 48-45. Craiova s-a dus la cel mult 9 în finalul sfertului, scorul după 30 de minute fiind 59-50.

Olisemeka a urcat ecartul la peste 10 puncte, 61-50, iar după trei minute scurse din sfertul al patrulea scorul a ajuns la 65-52 pentru Craiova. CSM Galați a tăiat puțin din avansul adversarilor, 67-57, însă Olisemeka a răspuns cu cinci puncte la rând și oltenii aveau din nou 15 în față, scor 72-57. Craiovenii s-au impus în cele din urmă cu 85-69.

SCM U Craiova ajunge la 10 victorii și 4 înfrângeri, în vreme ce Galațiul are doar 5 victorii și 14 meciuri pierdute. Cele două formații o să se întâlnească și în semifinalele Cupei României, marți, 15 februarie, de la ora 20.00, la turneu final ce o să fie găzduit de Craiova.

Pentru CSM Galați au marcat: Millon 2 p, Stan 2 p, Ciotlăuș 13 p, Sturanovic 12 p, Ferguson-Masters 15 p, Brewton 7 p, Galbreath Jr 11p, Azaria 2p. Au mai jucat: Pesic, Vlad, Gherman.

Pentru SCM U Craiova au marcat: Joshua Hawley -18 puncte, Michael Qualls și Peter Olisemeka - cu câte 17 puncte, Wyatt -9, Vîrnă -7, Robinson -5, Țînbîrnă -4, Gavriloiaia -3, Franklin jr. -3, Voinescu -2.

Sursa: Realitatea de Galati

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Sport