PETRIȘOR PEIU, LIDERUL SENATORILOR AUR: „DEMOCRAȚIA DIN ROMÂNIA A CĂZUT SUB NIVELUL DIN BELARUS“

Petrisor-Peiu-senator-AUR-scaled
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, consideră că „opoziția a fost redusă la tăcere“ luni, în momentul în care miniștrii noului guvern condus de Ilie Bolojan au fost audiați. Potrivit acestuia, totul s-a făcut pe repede înainte, iar opoziția a fost împiedicată să pună întrebări în foarte multe comisii.
„Astăzi, democrația din România a căzut sub nivelul din Belarus. Puterea, constituită din 75% din voturile din Parlament, a trimis programul de guvernare către Parlament și lista miniștrilor propuși să facă parte din noul cabinet cu doar o oră și jumătate înainte de începerea audierilor. Audierile au fost fixate la doar 30 de minute pentru fiecare ministru.
Și din cele 30 de minute, tactica lor a fost ca jumătate din timp să fie alocat ministrului, pentru a prezenta programul de guvernare, care oricum fusese trimis de-abia, iar din cealaltă jumătate, alocată întrebărilor parlamentarilor, opoziția a fost împiedicată să pună întrebări în foarte multe comisii“, a declarat Petrișor Peiu, potrivit unui comunicat al AUR.
Senatorul AUR a dat ca exemplu Comisia de Energie, unde nu i s-a dat dreptul de a pune întrebări. „Deci, întrebările pentru ministru le-au pus tot cei din coaliția guvernamentală, care lucraseră împreună cu ministrul la programul de guvernare. În aceste condiții, cum mai poate să funcționeze un parlament? Cum mai putem vorbi de democrație parlamentară, în care singurul partid de opoziție care a mai rămas nu are dreptul să pună o întrebare?“, susține Petrișor Peiu.
„Acest lucru cred că este mai mult decât rușinos și arată nivelul extrem de scăzut al democrației și al nerușinării din acest parlament. Vreau să spun, la final, că cei care au orchestrat acest circ sunt cei doi președinți de la UDMR, ai celor două comisii de Energie din Parlament. Rușine să le fie!“, a mai spus Petrișor Peiu, senator AUR.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














