MARIAN VASILE (AUR) ACUZĂ „DEZMĂȚUL BUGETAR“ DIN ULTIMII 30 DE ANI: „E TIMPUL CA INTERESUL ROMÂNILOR SĂ FIE PUS PE PRIMUL LOC“

marian vasile in senat
Senatorul AUR Marian Vasile a atras atenția, într-o emisiune la Realitatea TV, că România se află într-un moment critic, pe marginea prăpastiei economice și sociale, și că este nevoie de măsuri urgente pentru a nu fi retrogradați la „Junk“, cel mai jos rating de țară. „România nu este într-o situație în care să facem parade, să ne gândim dacă intrăm sau nu la guvernare. E timpul ca interesul românilor să fie pus pe primul loc“, a afirmat senatorul AUR de Dolj.
Marian Vasile susține că situația țării este critică și acuză lipsa de responsabilitate a liderilor politici actuali. „România se află într-un moment critic, pe marginea prăpastiei economice și sociale. Am primit o scrisoare de la Comisia Europeană care anunță posibilitatea suspendării a 2,5 miliarde de euro din Programul Tranziție Justă. Situația e agravată de riscul ca ratingul de țară, aflat deja la limita BBB–, să fie retrogradat la «junk», ceea ce ar obliga fondurile de investiții să-și retragă banii din România“, a spus senatorul AUR.
Marian Vasile critică, în acest context, lipsa de responsabilitate a liderilor politici actuali și atrage atenția că țara nu își permite parade sau calcule de partid.
„Din febriuarie 2026 am putea ajunge la «junk», iar asta ar însemna că, prin statut, fondurile de investiții sunt obligate să-și retragă banii din România. Țara nu este într-o situație în care să facem parade să ne gândim dacă intrăm sau nu la guvernare. Dacă vă uitați atent la toți cei care au fost la învestire, alături de domnul Nicușor Dan, cred că acesta are o notă de plată mare, ca sinecuri politice, ca avantaje, mi se pare că ne învârtim în același cerc și nu urmărește nimeni interesul românilor“, a spus senatorul de Dolj. „5,3 milioane de români l-au vrut pe Călin Georgescu premier, dar voința lor e ignorată, iar în jurul președintelui Nicușor Dan se conturează o «notă de plată» politică: sinecuri și funcții. E timpul ca interesul românilor să fie pus pe primul loc“, a mai spus Marian Vasile.
Senatorul AUR, Marian Vasile: „În loc de transparență și reforme, avem aceeași guvernare iresponsabilă care ne adâncește în criză“
Marian Vasile s-a legat și de deficitul României, mult mai mare decât au încercat guvernanți să-l prezinte. „În campania electorală președintele PSD Marcel Ciolacu ne-a mințit că deficitul este 7% pentru că ascuns și nu a făcut plățile în decembrie. Ulterior s-a dovedit că a mințit și că deficitul este în realitate de 9,3%. Neplătindu-se facturile statului român în decembrie, deficitul părea mai mic. Deficitul României cu guvernare PSD nu a mai fost atins în Europa de 25 de ani. PNL și PSD au făcut dezmăț bugetar în ultimii 30-35 de ani“, a afirmat senatorul AUR.
„Au practicat un dezmăț bugetar timp de 30-35 de ani și acum tot ei pretind că ne vor conduce spre un viitor prosper. Guvernul Ciolacu a prezentat un deficit bugetar de doar 7%, dar în realitate a fost vorba de un uriaș 9,3%. Plățile au fost amânate intenționat pentru a cosmetiza situația fiscală. Este cel mai mare deficit înregistrat de o țară europeană în ultimii 25 de ani. În loc de transparență și reforme, avem aceeași guvernare iresponsabilă care ne adâncește în criză“, a conchis Marian Vasile.
Citește și:
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
- 07:58 - Marius Budăi anunță scenariul în care PSD va ieși de la guvernare
- 07:44 - Țara europeană care mizează pe forța atomică pentru a opri ambițiile Moscovei
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News



_e32ebcad9a.webp)







