CCR A RESPINS MIERCURI PRIMA CONTESTAȚIE DEPUSĂ ÎMPOTRIVA REZULTATULUI ALEGERILOR PREZIDENȚIALE

CCR A RESPINS MIERCURI PRIMA CONTESTAȚIE DEPUSĂ ÎMPOTRIVA REZULTATULUI ALEGERILOR PREZIDENȚIALE
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 21 mai 2025, prima contestație depusă împotriva rezultatului alegerilor prezidențiale.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 21 mai 2025, prima contestație depusă împotriva rezultatului alegerilor prezidențiale. Decizia este definitivă și urmează să fie transmisă Biroului Electoral Central pentru informare oficială.
Judecătorii constituționali au constatat că cererea, înregistrată pe 19 mai, a fost depusă prematur, înainte ca procedura legală de validare să fie demarată complet.
„În ședința din data de 21 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a respins sesizarea formulată de domnul A.C.S.”, se arată în comunicatul oficial al instituției.
Contestația viza inclusiv un refuz presupus din partea Meta Platforms Ireland de a pune în aplicare deciziile emise de Biroul Electoral Central în contextul campaniei electorale, dar CCR a respins solicitarea cu unanimitate de voturi.
Este primul semnal clar că demersurile juridice inițiate pentru a bloca sau anula rezultatul alegerilor din 18 mai au fost, cel puțin până acum, lipsite de temei procedural sau legal.
Curtea Constituțională este singura instituție abilitată să valideze alegerile prezidențiale, iar decizia de astăzi consolidează parcursul spre oficializarea mandatului lui Nicușor Dan. Următoarea etapă este validarea finală și organizarea ședinței solemne din Parlament, unde președintele ales va depune jurământul.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:18 - Olguța Vasilescu aruncă bomba: „Este foarte posibil ca să strângem aceste 233 de voturi. Cred că ar mai putea să dureze vreo săptămână această criză”
- 22:13 - Dan Dungaciu, după consultările de la Cotroceni: „Nu au o soluție. Tot ce se va întâmpla va fi o improvizație”
- 22:00 - George Simion, dezvăluiri explozive de la întâlnirea cu Nicușor Dan. Planul AUR pentru guvernare și rolul lui Călin Georgescu Liderul AUR, în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”
- 21:45 - Robert Negoiță a câștigat în primă instanță procesul cu ANAF
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














