BNR, AVERTISMENT URGENT: DOCUMENTUL „PROCURĂ CU AUTORITATE TOTALĂ” ESTE UN FALS

BNR, AVERTISMENT URGENT: DOCUMENTUL „PROCURĂ CU AUTORITATE TOTALĂ” ESTE UN FALS
Banca Națională a României a avertizat miercuri, 5 noiembrie, că un document care circulă online sub titlul „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală” este fals.
Banca Națională a României a avertizat miercuri, 5 noiembrie, că un document care circulă online sub titlul „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală” este fals.
Instituția a precizat că nu a emis, semnat sau aprobat un astfel de material și că nu are atribuții legale privind acte notariale sau procuri.
„Deși în cuprinsul documentului apar nume reale ale unor angajați ai BNR, sigla, antetul și datele de contact ale instituției, folosirea acestor elemente s-a făcut fără acordul nostru și cu scopul de a induce în eroare publicul”, a transmis BNR.
Banca Centrală a sesizat autoritățile competente pentru investigarea cazului și a reamintit că toate comunicatele oficiale sunt publicate doar pe site-ul BNR și pe canalele verificate de comunicare.
Instituția avertizează că transmiterea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR reprezintă infracțiuni de fals și uz de fals și se pedepsesc conform legii.
Publicul este îndemnat să nu semneze și să nu redistribuie documentul fals, care face parte dintr-o tentativă de dezinformare.
Citește și:
- 18:38 - Țara europeană care taie taxele la pompă
- 15:34 - Scandal uriaș: ratele românilor s-au triplat după creșterea ROBOR. Băncile, audiate în plenul Consiliului Concurenței
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











