Zeci de elevi din Oltenia, la „școala de vară” organizată de Facultatea de Litere din Craiova
Peste 50 de elevi din Oltenia, respectiv de la Liceul Tehnologic „Brătianu” Drăgășani, Vâlcea (14 elevi), Liceul „Preda Buzescu” Berbești, Vâlcea (18 elevi), Colegiul Tehnic „Danubius” Corabia, Olt (10 elevi), Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova, Dolj (10 elevi) participă, începând din data de 8 iulie până pe 22 iulie, la școala de vară „ROSE”, organizată în cadrul Universității din Craiova.
Potrivit reprezentanților instituției, participând la acest proiect, elevii vor fi motivați să își finalizeze studiile liceale și apoi să urmeze studii universitare. „ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat. Elevii vor beneficia de activităţi de consiliere, dar vor participa şi la acțiuni pentru structurarea și dezvoltarea unor cunoștințe fundamentale din diverse domenii (limbi străine, comunicare, jurnalism, învățământul primar și preșcolar, teatru, muzică). În prima săptămână, organizatorii au pregătit un program intens atât de pregătire, cât şi de descoperire a Craiovei culturale şi istorice, În săptămâna a doua, şcoala de vară are în program, printre altele, vizite de studiu București şi la Sibiu”, se arată într-un comunicat de presă al UCV.În perioada 8 iulie - 22 iulie 2018, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova desfăşoară pentru cel de-al doilea an consecutiv Şcoala de vară „Pregătire integrată pentru tranziția la învățământul universitar”, cu finanţare obţinută de Universitatea din Craiova în cadrul Proiectului privind învățământul secundar / Romanian Secondary Education Project (ROSE) implementat de Ministerul Educației Naționale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














