VIDEO. Un şofer din Olt, implicat într-un accident în Dolj. O persoană rănită

VIDEO. Un şofer din Olt, implicat într-un accident în Dolj. O persoană rănită
La fața locului a fost prezent și un echipaj de descarcerare
O femeie în vârstă de 30 de ani, din localitatea doljeană Radovan, a ajuns la spital, miercuri după-amiaza, după ce a fost implicată într-un accident rutier produs chiar din cauza neatenției sale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, femeia conducea o mașină în localitatea Radovan, iar la intersecția cu DN 56 nu a acordat prioritate altui autoturism la volanul văruia se afla un bărbat în vârstă de 43 de ani din Balș.
„O femeie de 30 de ani, din Radovan, care conducea un autoturism pe o stradă din Radovan, la intersectia cu DN 56, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Balș. În urma accidentului a rezultat o victimă, femeia de 30 de ani, care a fost transportată la spital de un echipaj SMURD, fiind conștientă”, a declarat Grădinaru.
La fața locului a fost prezent și un echipaj de descarcerare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor producerii accidentului.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











