VIDEO. Poliţia animalelor a deschis un dosar penal pentru un bărbat din Dolj care a maltratat doi cai

VIDEO. Poliţia animalelor a deschis un dosar penal pentru un bărbat din Dolj care a maltratat doi cai
Animalul a fost dus într-un adăpost
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Vârvovu de Jos, este cercetat penal de poliţişti pentru maltratarea unor cabaline.
Potrivit poliţiştilor, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, dar și din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj, care au identificat un bărbat de 45 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, care deținea într-o anexă gospodărească o cabalină de sex masculin în vârstă de trei ani.Prezent la activități a fost și un medic veterinar, care a stabilit că animalul avea o stare de sănătate precară, fiind totodată ținut într-un adăpost neadecvat, acesta aflându-se astfel într-o situație de pericol.
Animalul a fost dus într-un adăpost.„Având în vedere aspectele constatate, în temeiul prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor, polițiștii doljeni au dispus emiterea pentru o perioadă de 45 de zile a unui ordin de plasare a animalului într-un adăpost”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au mai stabilit că bărbatul de 45 de ani a mai deținut o cabalină de sex feminin, de aproximativ 20 de ani, care a fost găsită decedată pe un câmp din zona satului Vârvor.Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal.„În vederea stabilirii cauzei decesului, medicul veterinar a prelevat în acest caz probe biologice. Astfel, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat unității de parchet competente cu propunerile corespunzătoare”, a adăugat reprezentantul IPJ Dolj.Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

