Urmărit în SUA pentru fraudă bancară, prins la Craiova

Urmărit în SUA pentru fraudă bancară, prins la Craiova
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Craiova, dat în urmărire internațională de autoritățile din SUA, pentru fraudă bancară între altele, a fost prins în localitatea de domiciliu, miercuri.
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Craiova, dat în urmărire internațională de autoritățile din SUA, pentru fraudă bancară între altele, a fost prins în localitatea de domiciliu, miercuri.
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au organizat o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite, miercuri, iar cu această ocazie l-au depistat și pe acest tânăr.„Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de legislaţia statului respectiv, de conspiraţie la comiterea de fraudă bancară cu dispozitive de acces, conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu şi fraudă bancară, furt calificat de identitate şi fraudă cu dispozitive de acces, faţă de acesta fiind emisă o cerere de arestare provizorie, în vederea extrădării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestuia o ordonantă de retinere pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










