Un bărbat din Dolj şi-a violat sora în vârstă de doar 13 ani

Un bărbat din Dolj şi-a violat sora în vârstă de doar 13 ani
A fost arestat preventiv
Un bărbat de 30 de ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de viol.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, a menționat faptul că marți seara, polițiștii Secţiei Poiana Mare au fost sesizaţi de o tânără de 24 de ani, cu privire la faptul că, sora sa, de 13 ani, ar fi fost violată.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în seara zilei de 05 iulie, în jurul orelor 20.30, un bărbat de 30 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce se afla în locuința comună, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu sora sa în vârstă de 13 ani, împotriva voinţei acesteia. În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat de poliţiştii Secţiei nr.10 Politie Rurală Poiana Mare, la data de 06 iulie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, a declarat Grigorescu.
Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














