Un bărbat din Craiova a murit după ce s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul trei, printre balustradele scării

Un bărbat din Craiova a murit după ce s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul trei, printre balustradele scării
Victima are 57 de ani
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Craiova, și-a pierdut viața, joi, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din cartierul Craiovița Nouă.
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi fost în vizită în blocul respectiv, iar în momentul în care a părăsit imobilul, cu intenţia de a coborî, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol, printre balustradele scării.
„La fața locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj S.M.U.R.D. care, în urma resuscitării, din păcate, a constatat decesul persoanei în cauză. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














