Trei sirieni, între care doi minori, găsiți între cutii cu haine, la Frontiera Calafat. Plătiseră șoferul pentru „cursa” spre Germania

1560065722297-5825-S4
Trei cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși printre cutii cu haine, într-un microbuz, au fost depistați, duminică dimineață în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat.
Potrivit reprezentanților PTF Calafat, duminică la ora 06.30, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean bulgar la volanul unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta haine ambalate în cutii de carton și urma să ajungă în Germania.„Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români şi bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al mijlocului de transport, au fost descoperiți trei cetăţeni străini, ascunși printre cutiile cu textile. În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, un bărbat, în vârstă de 22 de ani și doi minori, în vârstă de16, respectiv 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă în Germania”, au transmis reprezentanții PTF Calafat.De asemenea, şoferul a spus că a preluat persoanele din Sofia şi urma să le transporte în Germania contra sumei de 3.000 de euro.Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria, grupul de persoane şi şoferul bulgar fiind preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














