Tineri doljeni, accidentați pe DN 55 între Murta și Dobrești

ambulanta-salvare-112
Doi tineri din localitatea doljeană Dobrești au ajuns la spital, duminică, după ce au fost implicați într-un accident rutier produs pe DN 55, între Dobrești și Murta, vinovat de producerea evenimentului fiind chiar unul dintre aceștia.
Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Dolj, un bărbat de 28 de ani, victimă și el, a condus un moped neînregistrat în circulație și băut fiind a pierdut controlul și a căzut pe partea carosabilă.„La fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că un bărbat de 28 ani, din Dobrești, a condus un moped neînregistrat în circulaţie, fără a poseda permis de conducere, iar pe fondul lipsei de experienţă în conducere și consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă. Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în comunicat.În urma evenimentului bărbatul de 28 de ani şi un tânăr de 19 ani, din Dobreşti, pasager pe moped, au ajuns la spital.În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










