Tânărul fără permis şi băut care a provocat un accident mortal, fiul unor judecători din Craiova
Tânărul fără permis şi băut, care marţi dimineaţă a provocat un accident rutier, în Craiova, în urma căruia şi-a pierdut viaţa o fată în vârstă de 18 ani, este fiul unor judecători din Bănie.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru realitateadecraiova.net, că mama băiatului este judecător la Tribunalul Dolj, în timp ce tatăl său este la Judecătoria Craiova, chiar la Secţia pentru minori şi tineri.O tânără în vârstă de 18 ani, din Craiova, a murit, în noaptea de luni spre marţi, după ce accidental în care se afla, condus de un tânăr în vârstă de 16 ani, s-a răsturnat. Şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, a declarat că în urma accidentului, au fost şi rănite alte două persoane şi şoferul.„In jurul orei 3.00, un tânăr în vârstă de 16 ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul unei fete în vârstă de 18 ani, rănirea uşoară a şoferului şi a celorlalţi doi pasageri. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l. Autoturismul era condus pe strada Viitorului, din direcția Centurii de Nord către Hanul Doctorului”, a explicat Mihaela Gîrd.Poliţiştii doljeni a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














