Tânărul din Dioști, care își teroriza fosta iubită în vârstă de 16 ani, reținut la o lună după comiterea faptelor de lovire și amenințare. Poliția a intervenit cu adevărat după ce cazul fetei a apărut în presă

catuse.r5fp0bs2vj
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Dioști, fostul iubit al Izabelei Biră, cea care a anunțat faptul că bărbatul a amenințat-o și chiar a atacat-o în propria locuință, la începutul lunii iulie, a fost reținut de către polițiști, luni, după ce cazul fetei a apărut în presă.
Pentru faptele sale, susține familia tinerei din Dioști, prietenă cu Luiza Melencu, tânărul nu a fost luat la întrebări până ieri, când conducerea IPJ Dolj a și dispus un control la postul de poliție din Dioști.Tânărul a intrat în curtea fostei iubite de două ori, a amenințat-o, lovindu-l chiar pe unchiul acesteia.„În cursul zilei de ieri, un tânăr de 22 de ani, din Dioşti, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, acesta fiind bănuit că, la data de 4 iulie, respectiv 8 iulie, ar fi comis infracţiunile de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi lovire sau alte violenţe. În cazul primelor trei infracţiuni, persoană vătămată este o minoră de 16 ani, din localitate. În ceea ce priveşte plângerea prealabilă referitoare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, aceasta a fost depusă, în cursul zilei de ieri, de către un bărbat de 50 de ani, din Dioşti”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.Tânărul urmează să fie prezentat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.Despre această situație s-a aflat, ieri, când adolescenta de 16 ani a povestit despre această perioadă de chin prin care trecea cu fostul iubit. Aceasta a mai spus că polițiștii, când au venit, în iulie, să vadă despre ce este vorba, au certat-o că a insistat cu telefoanele la 112. Aceasta a apelat de două 112 întrucât, susține că după primul apel trecuse mai bine de o oră și poliția nu ajunsese la locuința sa.Controlul la Postul de Poliție Dioști este în derulare, potrivit purtătorului e cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, urmând a se oferi un punct de vedere oficial când verificacre va fi gata.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

