Tânăr din Dolj, reţinut pentru că a condus fără permis o maşină neînmatriculată şi cu numere false
Un tânăr de 23 de ani, din Gherceşti, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea era neînmatriculată și avea aplicate plăcuțe cu numere false.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că tânărul a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 641, având montată, în partea din spate, o plăcuță cu număr provizoriu de circulație.Potrivit poliţiştilor, tânărul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, iar mașina, la volanul căreia se afla, era neînmatriculată în circulaţie, plăcuța cu numărul provizoriu fiind atribuită unui alt autoturism.„Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, cu numere false și fără a deține permis de conducere. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunerile corespunzătoare“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














