Simpozionul de Sculptură „Drumuri Brâncușiene” ia startul miercuri. Artiști din Turcia și Noua Zeelandă, așteptați la Craiova
Cinci sculptori de peste hotare vor ajunge, miercuri, la Simpozionul Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene”, eveniment ajuns la cea de-a VI-a ediţie. Pentru anul acesta, juriul a ales artiști din Turcia, Noua Zeelandă, Serbia și România. Tema evenimentului este „Momentul istoric al Marii Uniri de la 1918”, sculptorii lucrând în blocuri de piatră, toată luna august.
Potrivit reprezentanților Casei de Cultură Traian Demetrescu din Craiova, organizatorii simpozionului, obiectivul general al evenimentului este de a încuraja promovarea şi diversitatea patrimoniului cultural al Europei, de a creşte gradul de conştientizare a istoriei şi a valorilor comune şi de a consolida sentimentul apartenenţei în spaţiul european comun. „În urma unui concurs de promovare proiecte, organizat de Institutul Naţional al Patrimoniului în anul 2017 privind selecţia celor mai competitive evenimente culturale pentru anul 2018, Casa de Cultură se numără printre câştigătorii acestei competiţii cu proiectul cultural Simpozionul Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene” ediţia a VI-a sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. În urma concursului de proiecte lansat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” în perioadele 27 aprilie -18 mai 2018 şi 23 iunie - 2 iulie 2018, aveam un număr de 30 de artişti înscriși. Comisia de jurizare a desemnat în vederea participării la simpozion, cinci sculptori: Ayhan Kayapinar (Turcia) – Rosy Rose; Anna Korver (Noua Zeelandă) – Freedom; Petre Virgiliu Mogoşanu (România) – Unitate; Masha Paunovic (Serbia) – Union; Emilian Popescu (România) – Synergie”, se arată într-un comunicat de presă al Casei de Cultură Traian Demetrescu din CraiovaCa în fiecare an, cele cinci opere de artă realizate vor rămâne în patrimoniul municipiul Craiovei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

