Șase doljeni au ajuns la spital în urma unei altercații izbucnite într-un bar din Bratovoești. Polițiștii au găsit și un pistol la fața locului

ambulanta_noaptea
Șase bărbați cu vârste între 19 și 59 de ani au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce s-au luat la bătaie într-un bar din localitatea doljeană Bratovoești.
Oamenii legii au depistat, din primele verificări, că altercația a izbucnit între mai multe persoane, cel mai probabil de fondul consumului de alcool.„În noaptea de 21-22 aprilie, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui conflict spontan între mai multe persoane, la un bar din localitatea Bratovoeşti. Poliţiştii s-au deplasat, de îndată, la faţa locului şi, din primele verificări, au constatat faptul că, pe fondul consumului de alcool, între mai mulţi bărbaţi a avut loc o altercaţie, în urma căreia șase persoane au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.La faţa locului a fost găsit şi ridicat de către poliţişti un pistol de tip "airsoft", neletal, nesupus autorizării.Patru dintre persoanele implicate în altercaţie au ajuns, luni, la Serviciul de Investigaţii Criminale, pentru audieri, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














