S-a lansat Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027

S-a lansat Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027
Peste 150 de persoane au fost prezente la eveniment, printre care reprezentanți ai Comisiei Europene, ministrul Finanțelor
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, şi deputatul oltean Adrian Chesnoiu au fost prezenţi, joi, la Craiova, unde ADR Sud-Vest Oltenia, cu sprijinul ROREG - Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, a lansat Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Peste 150 de persoane au fost prezente la eveniment, printre care reprezentanți ai Comisiei Europene, ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu, foști miniștri, secretari de stat, prefecți, președinți de consilii județene, primari din regiune, ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, reprezentanți ai mediului academic din Oltenia.
„Este un nou început pentru noi și pentru partenerii noștri, un nou drum pe care pornim împreună, cu scopul de a atrage cât mai multe fonduri europene în Oltenia. A venit momentul să vorbim despre lucruri concrete, despre proiectele care vor face regiunea mai puternică, proiecte pe care partenerii noștri sunt pregătiți să le implementeze”, a declarat Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.
Un moment important al acestei întâlniri a fost semnarea Declarației comune dintre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










