S-au tras focuri de armă pe o stradă din Craiova, după șicanări în trafic. O persoană a ajuns la spital
Polițiștii din Craiova au fost sesizați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiu au fost trase focuri de armă.
La fața locului s-au deplasat oamenii legii care au identificat un autoturism, care prezenta avarii. Conflictul a avut loc pe Bulevardul 1 Mai din Craiova."Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că șoferul mașinii respective s-ar fi șicanat in trafic cu un alt conducător auto, între cele două vehicule având loc o coliziune. După coliziune, unul dintre pasagerii unuia dintre autoturisme ar fi tras cu un pistol trei focuri de arma către cealaltă mașină. În urma incidentului, unul dintre cei care se aflau în autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împușcată la antebrațul stâng, acesta fiind in afara oricărui pericol", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.În cauză a fost constituită o echipă formată din polițiști din cadrul Poliției municipiului Craiova, Serviciul de Investigații Criminale și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care desfășoară cercetări în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor acestor fapte. "A fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fara drept și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugerea și lovirea sau alte violențe. Există un cerc de bănuiți, polițiștii efectuează verificări în vederea depistării acestora", a completat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.În fața ediului Secției 2 Poliție Craiova, unde se aflau rudele persoanei împușcate, doi bărbați, care nu aveau legătură cu primul eveniment și care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, au adus jigniri celor prezenți. De asemenea, au fost aruncate și sticle în direcția persoanelor respective, fără a exista însă victime.Cei doi bărbați au fost conduși la sediul secției unde le-au fost aplicate sancțiuni.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

