Regele Charles al III-lea, mesaj ferm la Washington: alianța NATO trebuie să rămână unită. Donald Trump reacționează: „Doi regi”

Donald Trump
Regele Charles al III-lea a susținut marți un discurs istoric în Congresul american, în care a condamnat tentativa de asasinat asupra președintelui Donald Trump și a subliniat importanța parteneriatului dintre Regatul Unit și SUA.
Monarhul a vorbit despre contextul internațional tensionat și a făcut apel la unitate și fermitate în fața conflictelor globale, inclusiv în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina.
„Ne întâlnim în vremuri de mare incertitudine, în vremuri în care conflictele macină teritorii din Europa până în Orientul Mijlociu. Ne întâlnim, de asemenea, în urma incidentului petrecut nu departe de această clădire măreață, care a încercat să zdruncine conducerea națiunii voastre și să incite la frică și discordie pe scară mai largă. Permiteți-mi să spun cu o hotărâre de neclintit: astfel de acte de violență nu vor avea niciodată succes”.
În discursul său, regele a făcut referire și la solidaritatea istorică din cadrul NATO, amintind momentul de după atacurile de la 11 septembrie, când aliații au sprijinit Statele Unite.
„Imediat după 11 septembrie, când NATO a invocat Articolul 5 pentru prima dată, iar Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a unit în fața terorismului, am răspuns apelului împreună și am stat umăr la umăr, așa cum au făcut-o popoarele noastre timp de mai bine de un secol, în două războaie mondiale, în Războiul Rece și apoi cel din Afganistan și în momentele care au definit securitatea noastră comună. Astăzi, domnule Președinte al Camerei, aceeași hotărâre de neclintit este necesară pentru apărarea Ucrainei și poporului său foarte curajos”.
Mesajul a fost interpretat ca un apel direct către Washington de a menține angajamentele față de aliați și de a continua sprijinul internațional într-un moment geopolitic complicat. Ulterior, Donald Trump a reacționat pe rețelele de socializare succint, afirmând: „Doi regi”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:34 - Iran ridică miza în criza petrolului: taxe noi pentru Strâmtoarea Ormuz
- 09:17 - Noi dezvăluiri marca Rizea TV: Declarații recente despre Ion Sturza, prezentate la Rizea TV
- 08:33 - 1 Mai în Bulgaria: taxe, reguli și lucruri de verificat înainte de drum
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News













