Razie de amploare în Dolj. Poliţiştii au controlat sute de vehicule şi mii de oameni

razie
52 de filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii doljeni au verificat peste 850 de autovehicule, totodată fiind efectuate controale la aproximativ 140 de agenţi economici (baruri, discoteci şi unităţi de alimentaţie publică), în cadrul unei razii desfăşurate de poliţiştii din Dolj, noaptea trecută.
În cadrul raziei au fost legitimate peste 1.500 de persoane, aproximativ 200 dintre acestea fiind controlate sumar de arme albe.Polițiștii doljeni au constatat 8 infracțiuni în flagrant delict, 4 dintre acestea fiind la regimul circulației rutiere și restul, infracţiuni de natură judiciară.Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 259 de sancțiuni contravenționale, din care 36 la Legea 61/1991 a ordinii și liniștii publice, 1 la Legea 12/1990 privind activitățile comerciale ilicite, 219 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice şi 3 la alte acte normative.Valoarea sancțiunilor aplicate de poliţişti este de aproximativ 90.000 lei.De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 24 permise de conducere, iar 6 certificate de înmatriculare au fost retrase."Misiunea poliţiştilor doljeni de a asigura un climat de ordine publică şi de a preveni producerea de accidente rutiere continuă, siguranţa cetăţenilor reprezentând o prioritate. Astfel, recomandăm adoptarea unei conduite preventive şi respectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, acţiunile poliţiştilor urmând a se desfăşura şi în cursul acestei zile, scopul urmărit fiind acela de a preveni şi descuraja săvârşirea de infracţiuni, dar şi abateri la regimul circulaţiei rutiere", se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














