Proiect pentru 335 de elevi din Dolj. Tinerii sunt sprijiniți să își aleagă cariera potrivită
Peste 300 de elevi din județul Dolj vor face practică la firme din municipiul Craiova, fiind sprijiniți astfel să își găsească un loc de muncă după ce termină studiile. Tinerii sunt beneficiarii proiectului „Program integrat de sprijin în carieră pentru elevii din judeţul Dolj”, implementat de două firme din Craiova în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.
Potrivit inspectorului școlar general, Monica Sună, un astfel de program este benefic pentru elevii liceelor din Craiova, oferindu-le acestora șansa de a forma o legătură cu angajatorii.„Grupul ţintă este constituit din 335 elevi de la Colegiul Economic Chiţu, Colegiul „Brâncuşi”, Colegiul Energetic, Basarb şi Colegiul Neniţescu. Este o reală oportunitate pentru elevi de a aplica în practică ce învaţă la orele de teorie în şcoală. Ne dorim să fim parteneri în cât mai multe astfel de proiecte pentru că este foarte importantă inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor noştri”, a declarat Monica Sună, inspectorul şcolar general al ISJ Dolj.Proiectul „Program integrat de sprijin în carieră pentru elevii din judeţul Dolj”, cu finanțare europeană, are o valoare totală de 2.209.265.46 de lei, obiectivul fiind facilitarea tranziției de la studiu la viața activă pentru elevii înmatriculați în liceele/școlile profesionale din județul Dolj. Programul se va derula pe o perioadă de 24 de luni.Prin activitățile și obiectivele propuse, proiectul promovează acțiuni ce au în vedere: facilitarea accesului la informare, creșterea gradului de conștientizare, dezvoltarea perspectivelor de carieră și a abilităților personale pentru 335 de elevi înmatriculați în sistemul național de învățământ; formarea de competenţe practice, aptitudini profesionale specifice și îmbunătățirea gradului de ocupare pe piața muncii pentru 335 de elevi înmatriculați în licee/școli profesionale din județul Dolj, prin accesul la programe de învățare la locul de muncă; dezvoltarea spiritului antreprenorial al celor 335 de elevi din învăţământul profesional și tehnic, prin simularea proceselor și a activităților care au loc în firme reale, inclusiv a relațiilor acestora cu alte entități; promovarea și consolidarea relației dintre rețeaua unităților de învățământ și sectorul privat din regiunea Sud-Vest Oltenia prin crearea unui sistem de informare coordonată în domeniul ocupării și formării profesionale, premisă pentru dezvoltarea de parteneriate în vederea creșterii ocupării absolvenților de studii secundare și terțiare non-universitare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














