Prins cu pașaportul fals la Frontiera Calafat

pasaport fals
Un cetăţean iranian, în vârstă de 28 de ani, a fost prins de către polițiștii de frontieră din Calafat, în timp ce încerca să intre ilegal în România, folosind un paşaport emis de autorităţile din Slovacia, aparţinând altei persoane.
Potrivit reprezentanților Punctului de Trecere al Frontierei, ieri la prânz, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un bărbat slovac la volanul unui autoturism marca Mazda, care era însoţit de un bărbat ce a prezentat la controlul de frontieră un paşaport emis de autoritățile din Slovacia.Verificând documentele de călătorie ale celor două persoane, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a avut suspiciuni cu privire la fotografia paşaportului prezentat de pasagerul autoturismului, fapt pentru care au fost făcut un control suplimentar. Astfel, s-a constatat că persoana în cauză a încercat să folosească un paşaport ce aparţinea altei persoane.Polițiștii de frontieră au stabilit că pasagerul autoturismului este cetăţean iranian, în vârstă de 28 de ani. Acesta a declarat că a plătit suma de 10.000 de euro unui conaţional pentru a obţine paşaportul, intenţionând să ajungă în Germania.„Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, şoferul slovac si cetăţeanul iranian au fost preluaţi de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Punctului de Trecere Calafat.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










