Primăria Craiova vrea 150 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Proiectele, în diferite stadii

6162f53f-9484-46a5-be1e-5c7566e1e44a
Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a anunțat, într-o conferință de presă, faptul autoritățile locale sunt implicate, la ora actuală în proiecte cu finanţare europeană de peste 580 de milioane de euro, o parte dintre acestea ajungând la stadiul semnării contractelor de finanţare, altele abia în etape premergătoare de verificare.
Cea mai mare valoare o are, potrivit edilului Craiovei, proiectul privind a doua fază a masterplanului judeţean de apă şi canalizare, de peste 400 de milioane de euro, proiect derulat prin ADI Oltenia. Cele mai multe dintre lucrări vor fi desfășurate în Craiova.„Avem proiecte de aproximativ 150 de milioane de euro. Acestea se află în diverse stadii: pentru unele am semnat deja contractele de finanţare, cum sunt proiectul privind reabilitarea Parcului «Romanescu» şi a Casei Rusănescu, altele în care procedura prealabilă a fost îndeplinită şi semnarea contractelor de finanţare va avea loc în perioada imediat următoare şi altele care sunt în verificare, la ADR sau la minister. Dacă adăugăm la acestea şi proiectul de extindere a sistemului de apă şi canalizare al CAO, de 434 de milioane de euro, valoarea ajunge la peste 580 de milioane de euro. Trebuie spus că din cele 434 de milioane de euro, 257 de milioane sunt destinate pentru lucrări în Craiova”, a spus Genoiu.Investiţiile planificate pentru transportul în comun sunt, potrivit primarului Craiovei, de o importanță majoră pentru Craiova, existând șanse ca până la finele acestui an să ajungă în municipiu primele tramvaie moderne.„Ministerul a suit pe SEAP această achiziţie. E vorba despre 17 tramvaie, dotate cu tot ce este mai modern la ora aceasta: aer condiţionat, monitorizare video interior şi exterior, monitorizare GPS, monitorizare a numărului de călători, precum şi de a fi compatibile cu sistemul de e-ticketing pe care RAT a început să-l implementeze. Din câte ştiu, termenul de depunere a ofertelor este în martie, iar termenul de livrare este de șapte luni de la data ordinului de începere a execuţiei contractului, aşa că putem spera să avem primele tramvaie moderne până la sfârşitul acestui an”, a mai spus primarul Craiovei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

